Alegeri 2019 - Rareş BOGDAN

Realizatorul de emisiuni de la postul Tv Realitatea este considerat drept locomotivă pentru lista de candidaţi la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019.
Acceptarea acestei poziţii a fost, este şi va fi însoţită de o serie de abordări, dintre care răscolirea trecutului, nu ştiu dacă îi va fi foarte comodă, având în vedere că în mulţii ani de când face emisiuni în care luptă cu corupţia, este puţin probabil să fi păstrat relaţii cordiale chiar cu toţi cei care sunt în lista în care el este number one, cum i s-a adresat prezidentul în ziua lansării candidaţilor.
Chiar au apărut ziceri de prin 2012 ale lui rareş BOGDAN referitoare la o listă de primari, care-l includeau şi pe Mircea HAVA, ziceri deloc măgulitoare la adresa acestuia.
Cei care au plăcerea de a răscoli trecutul, că altceva nu ştu să facă, vor mai găsi şi alte lucruri, iar apoteoza sunt sigur că va fi atunci când i se va reproşa lui Rareş BOGDAN că se numeşte Rareş. Deşi reguli elementare ale jurnalismului modern interzic multe chestii, acum nu se va face economie de nmic şi aşa-zişii jurnalişti vor lovi din toate părţile. Trebuie ca number one să aibă puterea de a rezista, căci asocierea lui cu PNL acum în anul de graţie 2019 este benefică pentru ambele părţi.


Articolul va fi completat pe măsură ce apar elemente noi.


Înapoi